luni, 1 iunie 2009

Abuzurile Bisericii

Cu ceva timp în urmă am nimerit pe un site în limba engleză care strângea reclamaţii de la diferiţi oameni cu privire la abuzurile bisericilor din care au făcut sau făceau parte. Unii se plângeau de tot felul de abuzuri la care au fost supuşi de către liderii bisericilor lor. Alţii le replicau sugerând-le să părăsească bisericile. Unele abuzuri raportate acolo, dacă sunt cu adevărat reale, n-ar trebui să-şi aibă locul în Biserică. Altele, sunt convins, sunt rapoarte subiective sau gesturi de răzbunare. De aceea, în spirit de glumă, am născocit un raport fictiv din partea lui Iuda Iscarioteanul care reclamă purtarea Domnului Isus Cristos pe un site asemănător. Citiţi-l şi amuzaţi-vă:

„Buna ziua,
Ma numesc Iuda Iscarioteanul si as vrea sa raportez abuzurile fostului meu pastor Isus Cristos. Desi, timp de trei ani de zile am fost in echipa de 12 lideri ai Săi, totuşi nu m-a remarcat in mod special si nici nu a vrut sa asculte de mine atunci cand i-am atras atenţia asupra abuzurilor Sale. Eu aş fi meritat toată increderea Lui mai ales ca eu am muncit mai mult ca toţi ceillalţi făcând contabilitatea şi având grijă de casierie. Mai mult decât atât, am luptat cât am putut să il determin să se duca in Iersusalim şi să pună mâna pe putere....Am fost martor la mai multe abuzuri ale Lui. De exemplu, o dată a venit o femeie care i-a adus intr-o sticlă un parfum foarte scump. Femeia, copleşită de emoţii a deschis sticla şi a inceput să pună parfum pe Isus. Eu, văzând această risipă şi ştiind cât de mult suferă săracii de afară
i-am atras atenţia că dacă lasă pe acea femeie să strice in felul acesta acel parfum scump se va face complice la risipă. Creştineşte era să ia parfumul, să-l vândă şi cu banii să facă milostenii la săraci. Nu am fost de acord cu acea risipă, aşa că in semn de protest am ieşit afară. Sincer, am aşteptat ca şi alţi lideri să mă susţină in demersul meu de a-i atrage atenţia lui Isus de abuzurile Lui. Dar din laşitate nu au făcut-o. Alta dată, Petru, un lider din echipă L-a luat deoparte şi i-a dat nişte sfaturi foarte bune din punctul meu de vedere. Dar Isus l-a certat spunând: „Inapoia mea Satana!”Eu cred ca şi acesta a fost un abuz de putere. Cred ca dacă-mi spunea mie aşa ceva, aş fi plecat direct si L-aş fi tradat si pentru 3 arginţi...
O data o femeie canaaneancă sărmana a venit la Isus cu dorinţa de a fi ajutată. Fiica ei era indrăcită. Femeia disperată a început sa strige: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.” Dar Isus s-a făcut că nu o aude şi nu i-a răspuns nici un cuvânt. Atunci am luat atitutudine, alături de alţi lideri şi I-am cerut să facă ceva pentru ea. L-a început a refuzat-o categoric şi a jignit-o profund pe sărmana femeie, spunându-i ,,Nu este bine sa iei pînea copiilor, si s-o arunci la catei!” a facut-o pur şi simplu câine. Nu am putut crede ochilor şi urechilor. Cât de departe a ajuns Isus cu abuzurile. Lista ar putea continua. Sper că mă veţi inţelege, aşa cum i-aţi inţeles şi pe reprezentanţii mei de pe acest forum care s-au deschis sincer faţă de voi raportând aceste abuzuri. Nu stiu cum am sa fac dar, probabil că îl voi trăda.Cineva trebuie s-o facă, altfel abuzurile ar continua şi nu cred ca Dumnezeu vrea asta. Simt ca trebuie s-o fac. Rugaţi-vă pentru mine.
Cu sinceritate profundă,
Iuda Iscarioteanul.”

Niciun comentariu: