miercuri, 21 aprilie 2010

Dumnezeu vorbeşte şi astăzi!


De curând în Florida, Statele Unite a avut loc un miracol. Nadia, o fetiţă autistă în vârstă de 12 ani s-a pierdut în mlaştinile din Florida, pline de aligatori dar şi de alte pericole. Mass media, armata, elicopterele, scafandrii şi sute de voluntari au căutat-o timp de patru zile pe Nadia, însă fără succes. Pe când toată lumea era îngrijorată din cauză că orele treceau iar şansele de supravieţuire ale Nadiei scădeau cu fiecare minut, s-a întâmplat un miracol. Cineva a raportat la 911 că Nadia a fost găsită. Aşa de mare a fost vestea încât operatorul de la urgenţe nu a crezut până când nu a vorbit cu micuţa Nadia la telefon. Fetiţa era bine, fără răni, doar un pic deshidratată iar corpul prezenta multiple muşcături de insecte. Eroul se numeşte James King un creştin practicant, care s-a oferit voluntar s-o caute. Întrebat fiind cum a reuşit ceva ce nici elicopterele, nici armata, nici scafandrii nu au putut, James a spus că a căutat-o rugându-se şi declarând cu putere Cuvântul lui Dumnezeu. În timp ce se ruga, Dumnezeu îl călăuzea pe unde să caute şi aşa a găsit fetiţa într-un loc în care nimeni nu s-ar fi gândit. Acum eroul James King este subiectul numeroaselor emisiuni şi interviuri la care acesta a declarat cu fermitate că adevăratul Erou este Domnul Isus Cristos, care a murit pentru păcatele noastre şi care L-a salvat şi pe el. Într-o lume necredincioasă şi care pune la îndoaială faptul că Dumnezeu mai vorbeşte oamenilor, iată că El, a sfidat aşteptările şi a dovedit din nou că El se implică, vorbeşte şi se descoperă în continuare celor ce îl caută. Biblia spune: „Recunoaste-L în toate caile tale, si El îti va netezi cararile.” Proverbs 3:6

Niciun comentariu: