marți, 25 august 2009

Generaţia paradoxului

Din când în când ne face bine să ne punem singuri în cumpănă şi să vedem care-i starea noastră înainte de a ne flata singuri cu ceea ce suntem sau nu.
Săptămâna trecută am meditat la ebraicul „kabad” care se traduce onorează sau cinsteşte. Dar în ebraică aceste termen înseamnă a da greutate, a pune preţ, a cântări greu.
În mai multe texte din Scriptură citim că Domnul cere oamenilor să-L onoreze prin viaţa lor. Cu alte cuvinte Dumnezeu doreşte să aibă greutate în inima oamenilor şi să fie cea mai importantă persoană pentru om. Prin urmare trebuie că fiecare să onoreze pe Dumnezeu prin orice decizie pe care o ia. Aceasta arată cât de important este Dumnezeu pentru acea persoană.
Scriptura mai cere oamenilor să onoreze părinţii, soţii şi pe oamenii puşi în autoritate spirituală. Însă dacă privim cu atenţie generaţia aceasta este caracterizată de egoism dorind nimic altceva, decât să se onoreze pe sine. Sunt câteva paradoxuri pe care le putem enumera în a această generaţie „creştină”: Fii care onorează alte persoane mai mult decât pe părinţi. Cinstea este acordată pe nedrept celor care nu au făcut nici cel mai mic sacrificiu pentru ei din dorinţa de a le câştiga prietenia. Ei cinstesc persoane care nu s-au trezit în toiul nopţii pentru a le întinde o mână de ajutor. În schimb, părinţii care s-au sacrificat o viaţă pentru ei sunt uitaţi, adesea dispreţuiţi. Putem merge mai departe, soţi care cinstesc cu uşurinţă persoane străine în defavoarea soţiilor lor. Sau soţii care pun mai mare preţ pe ceea ce spune o prietenă decât pe soţii lor. Nu este aceasta o generaţie a paradoxului? Ce să mai zic de onorarea lui Dumnezeu? Cu atâtea oferte din partea lumii Dumnezeu, care cere să aibă în toate întâietate, este uitat undeva în coada listei făcându-se apel la El doar în caz de urgenţă.
Mă gândesc la ce spune apostolul Pavel lui Timotei despre generaţia vremurilor dn urmă: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, lipsiţi de sfinţenie, fără afecţiune, neînduplecaţi, acuzatori, neînfrânaţi, sălbatici, neiubitori de bine, trădători, nechibzuiţi, încrezuţi, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar negându-i puterea” (NTR). Cuvintele lui Pavel parcă descriu cu acurateţe generaţia de azi.
Nu-i aşa? Întrebarea este: îl onorez eu pe Dumnezeu şi pe oamenii pe care El îmi cere să-i onorez? Sau mă pierd cu totul în peisajul acestei generaţii anormale? Dumnezeu spune în Scriptură: „Voi cinsti doar pe cei care Mă cinstesc, însă cei care Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.” 1 Samuel 2: 30

duminică, 16 august 2009

A venit vacanţa, a plecat vacanţa


Tocmai m-am întors din concediu. Împreună cu familia mea am avut binecuvântarea să petrecem primul concediu în afara graniţelor ţării pe cont propriu. Printr-o serie de minuni am putut să ne vedem visul cu ochii. Un sejur în Alpii Austrieci. Fiind un iubitor de munte am dorit din copilărie să am şansa să văd Alpii. Dumnezeu mi-a îndeplinit dorinţa şi timp de 8 zile am fost în staţiunea austriacă Scheffau am Wilder Kaiser din Tirol, la numai 80 de kilometri de Innsbruck. Provocarea era foarte mare: trebuia să conduc(pentru prima dată în afara ţării) 1500 de kilometri. Încă de când am intrat în Austria am rămas uimiţi de frumuseţea acestei ţări.

Frumuseţe păstrată cu o disciplină extraordinară. Şi România este o ţară extrem de frumoasă şi înzestrată dar parcă are o slăbiciune: omul care locuieşte în ea. În Austria am rămas uimit de mulţimea florilor, de gazonul tăiat la „mustaţă” până şi pe coclaurii de la 1600 de metri. Am închiriat un apartament de 6 locuri în Alpi la un preţ pe care nu îl găseai nicăieri în Romania. Telegondole, adventure park-uri, parcuri de joacă pentru părinte şi copil dar şi aqua-parcuri. Distracţia a fost maximă. Sentimentul a fost că Dumnezeu ne răsfaţă după un an greu. Fiind la numai o oră de Germania, într-una din zile am călătorit în Bavaria şi am vizitat renumitul castel Neuschwanstein.

Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care Dumnezeu ne-a binecuvântat şi ne-a răspuns la rugăciuni. De exemplu, într-una din zile am hotărât să urcăm cu telegondola la 1800 de metri să vedem panorama. Mă interesasem pe internet şi am aflat că pentru două persoane dus-întors costă 27 euro. Scump, dar se merita să vedem şi noi priveliştea de sus. Aşă că ne-am procurat bilete. Înainte de ne sui în telegondolă Dumnezeu a trimis la noi o româncă, căsătorită cu un austriac, care ne-a auzit vorbind româneşte. Din una în alta, ne-a întrebat de ce ne-am luat bilete dus- întors când puteam cumpăra carduri pentru întreaga perioadă având acces nelimitat la tot ce se numeşte transport pe cablu sau montan. I-am spus că faptul este consumat, dar ea a insistat şi vorbit la casă, în germană, pentru noi. Casierul ne-a schimbat biletul şi pentru câţiva euro în plus ne-a dar carduri pentru toată perioada. Puteam face călătorii câte vrem pe toţi munţii din jur cu telegondola, telecabina sau trenul montan din Elmau. Deasemeni, în preţ era inclusă parcarea şi distracţile din Adventure-park-urile de pe platorurile de la 1500, 1600 şi 1850 de metri: trambuline, tiroliene, căsuţe în copaci, lacuri, etc.

Într-o altă zi am plănuit să mergem într-o staţiune la 5 kilometri de noi la un aqua-park. Ştiam de pe internet că preţul era 15 euro de familie pe zi. Ajunşi acolo ni s-a spus că suntem „norocoşi” pentru că în acea zi era ziua familiei şi aveam de plătit doar 3,5 Euro de persoană. Aşadar am plătit jumătate din cât ar fi trebuit. Întâmplare? Coincidenţă? Nu! Este vorba de Dumnezeu care ne-a binecuvântat vacanţa. Dar, aşa cum se întâmplă mereu, tot ce este frumos trece repede. Însă, am rămas cu bucurie în suflet ştiind că Dumnezeu ne poartă de grijă în tot ceea ce facem. În psalmul 37: 4 scrie: „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.”