Din când în când ne face bine să ne punem singuri în cumpănă şi să vedem care-i starea noastră înainte de a ne flata singuri cu ceea ce suntem sau nu.
Săptămâna trecută am meditat la ebraicul „kabad” care se traduce onorează sau cinsteşte. Dar în ebraică aceste termen înseamnă a da greutate, a pune preţ, a cântări greu.
În mai multe texte din Scriptură citim că Domnul cere oamenilor să-L onoreze prin viaţa lor. Cu alte cuvinte Dumnezeu doreşte să aibă greutate în inima oamenilor şi să fie cea mai importantă persoană pentru om. Prin urmare trebuie că fiecare să onoreze pe Dumnezeu prin orice decizie pe care o ia. Aceasta arată cât de important este Dumnezeu pentru acea persoană.
Scriptura mai cere oamenilor să onoreze părinţii, soţii şi pe oamenii puşi în autoritate spirituală. Însă dacă privim cu atenţie generaţia aceasta este caracterizată de egoism dorind nimic altceva, decât să se onoreze pe sine. Sunt câteva paradoxuri pe care le putem enumera în a această generaţie „creştină”: Fii care onorează alte persoane mai mult decât pe părinţi. Cinstea este acordată pe nedrept celor care nu au făcut nici cel mai mic sacrificiu pentru ei din dorinţa de a le câştiga prietenia. Ei cinstesc persoane care nu s-au trezit în toiul nopţii pentru a le întinde o mână de ajutor. În schimb, părinţii care s-au sacrificat o viaţă pentru ei sunt uitaţi, adesea dispreţuiţi. Putem merge mai departe, soţi care cinstesc cu uşurinţă persoane străine în defavoarea soţiilor lor. Sau soţii care pun mai mare preţ pe ceea ce spune o prietenă decât pe soţii lor. Nu este aceasta o generaţie a paradoxului? Ce să mai zic de onorarea lui Dumnezeu? Cu atâtea oferte din partea lumii Dumnezeu, care cere să aibă în toate întâietate, este uitat undeva în coada listei făcându-se apel la El doar în caz de urgenţă.
Mă gândesc la ce spune apostolul Pavel lui Timotei despre generaţia vremurilor dn urmă: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, aroganţi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, lipsiţi de sfinţenie, fără afecţiune, neînduplecaţi, acuzatori, neînfrânaţi, sălbatici, neiubitori de bine, trădători, nechibzuiţi, încrezuţi, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar negându-i puterea” (NTR). Cuvintele lui Pavel parcă descriu cu acurateţe generaţia de azi.
Nu-i aşa? Întrebarea este: îl onorez eu pe Dumnezeu şi pe oamenii pe care El îmi cere să-i onorez? Sau mă pierd cu totul în peisajul acestei generaţii anormale? Dumnezeu spune în Scriptură: „Voi cinsti doar pe cei care Mă cinstesc, însă cei care Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.” 1 Samuel 2: 30
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu