Apostazia Laodicenilor

Într-un articol anterior am publicat o meditatie despre erezia Nicolaiţilor, din "A word for a day", carte aflată sub tipar la Casa Cărţii Oradea. Acum iată o altă meditaţie,din aceiaşi sursă, despre apostazia Laodicenilor.
Laodiceni

Laodikeus

În lumina meditaţiei de ieri, se ridică întrebarea: ce a cauzat apostazia laodicenilor? (Apoc. 3:15-16)? De ce erau aceşti oameni căldicei? Un răspuns probabil se poate regăsi în numele lor. Laodiceni este corespondentul grecescului Laodikeus (2994), cuvânt compus din două cuvinte: laos (2992) care înseamnă „popor” şi dike (1349) care înseamnă (în funcţie de context) „lege, drept, obicei şi chiar pedeapsă dată.” Ideea conţinută de acest cuvânt este „legea sau obiceiul poporului” sau pur şi simplu „conducerea poporului.”
Vedeţi, societatea acelor zile (şi a zilelor noastre, putem adăuga) era concentrată pe popor. Oamenii vor să fie ei înşişi autoritatea în loc să permită Cuvântului lui Dumnezeu să fie acea autoritate. Pot îndrăzni să adaug, acest lucru este adevărat chiar în biserică azi. Niciodată înainte, în toată istoria bisericii, ea nu a fost atât de „concentrată pe oameni” cum este acum. Noi construim biserici şi lucrări creştine pe numai baza a ceea ce oamenii vor. Dacă aceasta nu este „conducerea poporului”, atunci ce este? Să ne gândim în profunzime la aceste cuvinte scrise de John R. W. Stott în 1980: „Poate că nici una din cele şapte scrisori [din Apocalipsa 2-3] nu este mai potrivită pentru a caracteriza secolul al XXI-lea decât această scrisoare. Ea descrie religiozitatea respectabilă, sentimentală, superficială, care este atât de răspândită în mijlocul nostru astăzi. Creştinismul nostru este slab şi anemic. Pare că am fi făcut o baie cu apa căldicică a religiei.”295
Cu adevărat, noi trăim în „epoca laodiceană” a istoriei bisericii, epoca umanismului în care „omul este centrul tuturor lucrurilor” şi în care el se consideră autoritatea finală în orice subiect şi problemă. Această filozofie este atât de prevalentă, atât de pătrunzătoare încât a infiltrat orice aspect al societăţii umane.
În viaţa socială, „zeul suprem” este toleranţa de sine, hrănită de bani şi lucrurile materiale. În viaţa politică, oamenii strigă pentru a fi auziţi şi cer „democraţie” (i.e. conducerea poporului) în loc de a accepta ca formă de conducere republica reprezentativă stabilită de părinţii naţiunii americane. Chiar şi în viaţa religioasă, Cuvântul lui Dumnezeu nu este singura autoritate. Nu numai că teologii liberali neagă principiile fundamentale ale credinţei ci mulţi creştini sunt mai impresionaţi de răspunsurile date de Dr. Phil sau alţi „guru în psihologie” decât răspunsurile date de Dumnezeu. În loc de predicarea Scripturii, ei vor amuzament.

Să nu ne mai lăsăm conduşi de ceea ce noi dorim ci de ceea ce Dumnezeu spune.

Versete de studiat: Citiţi Exod 32, observând ceea ce se întâmplă când „oamenii” (v. 1) obţin ceea ce doresc.