miercuri, 17 decembrie 2008
Crăciunul şi Criza Globală- Prima parte
Este primul Crăciun în criză. Supermarketurile sunt la fel de pline şi aproape că te gândeşti că suntem imuni la criza care ne tot sperie din vară încoace.
Cineva spunea că oricât de mare ar fi criza în Romania ultimul lucru la care vom renunţa este să mâncăm bine. După ani de zile de comunism şi tranziţie se înţelege de ce românul renunţă mai întâi la haine, apoi la alte lucruri mai puţin necesare vieţii şi lasă la urmă renunţarea la salamurile şi cărnurile mai costisitoare.
Am văzut aseară câteva fragmente dintr-un talk show american de mare succes. Moderatoarea emisiunii a făcut un program cu soluţii pentru bugetul de criză al americanilor şi rând pe rând au intrat în direct persoane care relatau cum reuşesc să facă faţă crizei. O femeie descoperise că nu este suficient doar să opreşti aparatele electrice, ci trebuie scoase din priză din cauză că ele consumă curent chiar dacă sunt oprite. Relata cum din 360 de dolari pe luna a reusit sa plateasca la curent numai 60 de dolari prin aceasta metodă. O altă femeie spunea despre modul în care a reuşit să împace familia cu obligaţia cadourilor de crăciun. Dacă în trecut avea nevoie de 350 de dolari pentru a face cadourile, acum a făcut magiun de prune şi cu doar 90 de dolari a încropit cadouri pentru toată familia cu borcane de gem.
Nu-mi venea să cred ce văd şi aud!
În media Românească abundă lăudăroşeniile privitoare la „cadourile moft” ale concetăţenilor noştri. Ideea e să cheltui, să fii cel mai tare şi apoi să te lauzi cât mai mult cu aceasta. Iată un paradox al acestor vremuri!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu