joi, 31 decembrie 2009

Dincolo de globul mat


De ceva timp am fost coparticipant la emisiunea Prietenul de la Miezul Nopţii, la Radio SOS Ploiesti 101,7 FM. Ideea acestei emisiuni este consilierea celor cu probleme. Ascultătorii pot suna în direct sau scrie sms-uri pentru mărturisiri, mărturii sau nevoi de rugăciune. Încă de la început am fost încântat de ideea de a sluji cu darul pe care îl am nevoilor oamenilor, dar trebuie să recunosc, nu ştiam la ce să ma aştept. Au urmat emisiuni în care am auzit bucuriile şi mai ales suferinţele şi necazurile oamenilor. Oameni simpli cu nevoi complexe, familii ameninţate de dezbinare, tineri depresivi, căderi în păcat şi lupta cu duhuri demonice care împingeau oameni deja depresivi către sinucidere. Miercuri noaptea, intrasem deja în ultima zi a anului 2009, am fost încă o dată surprins de durerile oamenilor. Într-o atmosferă care se dorea a fi plină de bucurie, tocmai sărbătorisem Crăciunul şi urma noaptea dintre ani, eram copleşiţi de telefoanele ascultătorilor îndureraţi care cereau ajutor cu disperare lui Dumnezeu: O femeie nu-şi putea uita fiica care în urmă cu câteva zile s-a sinucis, o mamă care suferea din cauza bolii fiului său de numai 22 de ani care avea tuberculoză şi cangrenă la plămâni, tineri depresivi care cochetau cu sinuciderea şi alte cazuri la fel de grave. Iată cum, în timp ce unii sărbătoresc, alţii sunt afectaţi în mod direct de tragedii familiale sau de boli incurabile. Pentru astfel de oameni Sărbătoarea Crăciunului nu înseamnă decât o amplificare a durerii sau singurătăţii lor. Adesea noi parcă trăim într-un glob de sticlă în care ne-am izolat, sau mai bine spus ne-am ascuns de realitatea dură din teren. Însă ce observăm când ne vârâm capul afară din globul mat? Durere, suferinţă, păcat, disperare, întuneric. Acum la cumpăna dintre ani, să mulţumim Domnului pentru binecuvântările Sale şi să ne gândim şi la cei mai nefericiţi mijlocind pentru ei. Să nu uităm că Domnul Isus s-a întrupat în ieslea Betleemului pentru a nimici întunericul. El este răspunsul la toate probleme noastre.
„Totuşi întunerecul nu va împărăti veşnic pe pamântul în care acum este necaz.” Isaia 9: 1

miercuri, 30 decembrie 2009

Alfa şi Omega


În fiecare sfârşit de an îmi amintesc de viteza cu care se scurge viaţa şi faptul că momentul întâlnirii cu Domnul în veşnicie este foarte aproape. Deasemeni, la timpul bilanţului, realizez anual că sunt atâtea lucruri pe care le-am făcut dar multe altele pe care nu le-am făcut. Este loc de mai bine. Este loc de mai mult.
Un an greu în care am văzut belşugul credincioşiei Lui, un an de criză care mi-a adus binecuvântări pe care nu le speram, un an cumplit care m-a maturizat.
Sfârşitul şi începutul de an trebuie să fie şi un moment al hotărârilor noi, al alegerilor şi al legămintelor. Până la urmă toţi creştinii trebuie să ţintească mai sus. Întrebările care persistă în mintea mea sunt: Cât de multe din dorinţele şi hotărârile mele pentru anul nou se vor împlini? Vor fi circumstanţe prielnice împlinirii lor sau vor fi potrivinice? Va fi un urcuş sau un coborâş? Va fi criza un liant sau un abstacol?

Răspunsurile ar putea fi simple, filozofice sau concrete. Prefer soluţia spirituală, răspunsul care mă încurajează şi care mă face să sper şi să cred. „
„Multe sunt planurile în inima omului, dar hotărârea DOMNULUI este cea care rămâne în picioare.” Proverbe 19: 21
„Caci Eu stiu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde.”
Ieremia 29: 11


Îmi place sfârşitul şi îmi place începutul. Celor ce citiţi acest articol vă doresc să vă cercetaţi plusurile şi mai ales minusurile. Luaţi hotărâri noi, faceţi legăminte noi şi mai mult decât orice fiţi în clocot şi fiţi efervescenţi pentru Domnul. La mulţi ani!

joi, 24 decembrie 2009

Un mesager al iubirii la Biserica SOS

Duminică 20 Decembrie Biserica SOS Ploieşti a fost gazda unui concert de colinde susţinut de Viorel Manolache. Mesagerii iubirii este numele grupului muzical format din Viorel şi soţia lui Simona. După o noapte de ger cumplit şi zăpadă viscolită am petrecut o duminică caldă ascultând colinde compuse de acest grup deosebit. Scopul mesagerilor este ca prin vânzarea de cd-uri să se implice în diverse proiecte de caritate. Cu numai 15 lei cei ce cumpără un CD cu Mesagerii Iubirii contribuie şi la o lucrare deosebită de caritate. Vă invit să ascultaţi colindul"Copilaş cu chip de soare"

vineri, 18 decembrie 2009

Ploieştiul între alb şi negru


Anul acesta Ploieştiul a văzut câteva schimbări neaşteptate:
Alb: Orăşelul copiilor nu a mai fost pus în faţa halelor centrale aşa cum eram obişnuiţi încă de pe vreamea lui Ceuşescu. Din punctul meu de vedere este mai bine aşa. Era mai mult un bâlci gălăgios.
Negru: În acelaşi parc din faţa halelor s-au adus aiurea nişte tobogane gonflabile pentru copii care nu se pot folosi pe o asemenea vreme. Deşi sunt gratuite, nu sunt pentru iarnă.
Alb strălucitor: În loc de Moş Crăciun Crăciun în acelaşi parc a fost instalată o iesle mare şi superbă care ne aminteşte de sensul adevărat al Crăciunului. Lângă Maria şi Iosif se pot vedea păstori şi animale.

Mai alb decât zăpada


Schimbarea şoc a vremii din ultimele zile a avut câteva efecte interesante pentru Ploieşteni: Peisaj de vis şi trafic de coşmar, copii fericiţi şi părinţi frustraţi, ger năpraznic şi căldură la maxim(pe bani) în case. De mult nu am mai avut temperaturi cu mult sub zero în luna decembrie.
Deoarece sunt optimist spun că această zăpadă este până la urmă un cadou de sărbători pentru noi. Îmi amintesc de anii trecuţi când cu frustrare vedeam că de crăciun aveam şi 15 grade în timpul zilei. Nu se potrivea deloc cu sărbătoarea naşterii Mântuitorului. Crăciunul trebuie să ne amintească faptul că Cristos a adus mântuirea tuturor celor ce cred în El. Albul imaculat al zăpezii reprezintă puritatea sufletească a celui ce şi-a spălat păcatele murdare în sângele vărsat la cruce de Domnul Isus. „Veniţi acum să ne judecăm, zice DOMNUL. Deşi păcatele voastre sunt ca o haină stacojie, ele se vor face albe ca zăpada; deşi sunt roşii ca purpura, ele se vor face ca lâna.” Isaia 1: 18
"Curăţeşte-mă cu isop şi voi fi curat, spală-mă şi voi fi mai alb decât zăpada." Psalm 51: 7
Propun să ne bucurăm de această zăpadă, nu ne strică să mai copilărim un pic.

marți, 8 decembrie 2009

2012-Sfârşitul lumii?


Este ciudat cum în mod repetat se vorbeşte din ce în ce mai des de sfârşitul lumii. Calendarul Mayas se termină în 2012, încălzirea globală, o nouă eră glaciară sau posibilitatea ca un asteroid pierdut din spaţiu să se izbească violent de Terra. Aş putea continua lista: Pericolul erupţiei unui super vulcan precum cel de la Yellowstone care fără îndoială ar contribui masiv la apocalips, o erupţie solară fără precedent ce ar putea pârjoli pământul sau pur şi simplu un război nuclear ce s-ar putea declanşa pe fondul terorismului sau al crizei globale. Iată câteva posibile scenarii care ar putea să termine echilbrul firav al planetei mai repede decât ar putea estima cineva. Cert este că din ce în ce mai des în media se vorbeşte despre sfârşitul lumii. Sentimentul că nu mai este mult sau că ne îndreptăm către sfârşit devine din ce în ce mai acut.
Cu mii de ani în urmă, Biblia, a prevestit sfârşitul lumii. Mai mult decât atât Scriptura dă nenumărate detalii cu privire la evenimentele premergătoare sfârşitului. Mă face să zâmbesc faptul că oamenii de ştiinţă descoperă acum ceea ce Biblia a spus cu mult timp în urmă. Apocalipsa dă detalii despre războaie nucleare, asteriozi care lovesc pământul, boli devastatoare şi dezechilbre majore.

„Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare. A treia parte din mare s-a transformat în sânge, a treia parte din făpturile care erau în mare şi care aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au fost distruse.”Apocalipsa 8: 8-9
„Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi din cer a căzut o stea mare, aprinsă ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele de apă. Numele stelei era: „Pelin“. A treia parte din ape s-au transformat în pelin şi mulţi oameni au murit din cauza apelor, pentru că fuseseră făcute amare.”
„Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi au fost lovite a treia parte din soare, a treia parte din lună şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată şi astfel a treia parte din zi şi din noapte să nu mai aibă lumină.”
Apocalipsa 8: 8-12

Dumnezeu va judeca pământul şi toţi oamenii, vor scăpa doar cei ce şi-au spălat hainele în sângele Mielului, adică cei ce s-au întors la Dumnezeu cu pocăinţă.
Domnul Isus Cristos a zis:
„Căci vor veni mulţi în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Cristosul!“ şi vor înşela astfel pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Vedeţi să nu vă neliniştiţi, căci aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârşitul. Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Va fi foamete, vor fi (molime şi) cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate neamurile din pricina Numelui Meu. Atunci mulţi se vor poticni, se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor ridica mulţi profeţi falşi şi-i vor înşela pe mulţi. Şi din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mulţi se va răci. Dar cel care va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Această Evanghelie a Împărăţiei va fi vestită întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul.” Matei 24: 5-14
Biblia nu ne oferă o dată anume pentru sfârşitul lumii, ci ne prezintă o serie de evenimente premergătoare. Multe dintre aceste semne s-au împlinit(precum restaurarea Israelului) altele se derulează sub ochii noştri. Dar ce folos să vedem semnele şi să vorbim despre sfârşit dacă aceastea nu au un efect de schimbare al vieţii noastre? Biblia ne-a dat aceste avertismente pentru ca acele lucruri să nu ne găsească nepregătiţi, adică nemântuiţi. Să ne întoarcem la Domnul cu toată inima şi El ne va scăpa de ce este mai rău şi în schimbul judecăţii ne va dărui viaţă veşnică şi alte răsplăţi nebănuite păstrate pentru copiii Săi.
Aşadar, pentru unii sfârşitul va fi groaznic iar pentru alţii va fi începutul adevăratei vieţi.
„Căci este timpul să înceapă judecata chiar de la Casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?!” 1 Petru 4: 17